Honey Lemon Soda - Episoadele 1-2

E greu de negat că *Honey Lemon Soda* este o fantezie împlinită – dar ce fel de dorință vezi în el depinde mult de propriile tale experiențe. Pentru mine, ca persoană care a trecut prin hărțuire la școală, dorința nu e ca un Făt-Frumos să vină și să te salveze. Ci ca cineva, oricine, să-ți spună că meriți să fii salvat(ă) pur și simplu.

Problema cu hărțuirea pe care Uka Ishimori a suferit-o în gimnaziu este că te face să crezi că o meriți. Că tu însăți ești motivul nenorocirii tale și trebuie să-ți ceri scuze pentru simpla ta existență. Ceea ce experimentează Uka în primele două episoade din partea lui Kai nu este că o salvează pe un cal alb – ci reamintirea că este o ființă umană care merită să existe. Kai nu o salvează, el o vede.

El însuși nu pare să știe exact de ce o face. Când Uka și Kai se întâlnesc pentru prima dată, ea se împiedică pe stradă și plânge. El este singurul care se oprește.

Acest lucru ilustrează cum o percepe el, în timp ce alții privesc în altă parte – nu pentru că nu o văd, ci pentru că ignoră conștient ceea ce îi face să se simtă inconfortabil. Disperarea Ukei este jenantă pentru ceilalți, iar asta sugerează că a fost mereu așa pentru ei.

Cu siguranță au existat colegi de clasă care au vrut să o ajute, dar s-au abținut de teamă să nu fie ostracizați social. Kai este primul care îi recunoaște suferința și acționează – pentru Uka, acest lucru pare incredibil de curajos și amabil. Fii atent(ă) la cât de des își cere scuze în aceste episoade: O parte din ea se teme că Kai și clica lui vor fi „contaminați” prin contactul cu ea, pentru că „Piatra” este doar „o piatră în pantoful societății”.

Episodul 1 din Honey Lemon Soda nu reușește să-mi capteze interesul.

Asta nu înseamnă că nu există momente de ridicol sau condescendență. Încercările lui Kai de a o socializa pe Uka pot fi cu siguranță interpretate ca fiind condescendente – deși cred că intenția este mai degrabă de a arăta că și el este încă un copil care nu știe cum să gestioneze situația (lucru pe care cel puțin un prieten îl observă în episodul 2).

Într-un fel, o tratează pe Uka ca pe un câine maidanez, ceea ce nu este ideal. Dar inima lui este la locul potrivit, după cum arată scena de baschet: El recunoaște cât de mult își dorește ea să facă parte din joc. (Îmi place să cred că a exersat în secret și în loc de asta se folosește de scuza prostească de „antrenament prin imaginație”).

Bruschețea lui când realizează că Uka a părăsit sala de clasă fără să vorbească cu el spune multe despre sentimentele sale – și despre faptul că el însuși nu le înțelege. Doar pentru că fetele îl adoră nu înseamnă că îi place sau că poate gestiona asta. Pare un adolescent care a fost „cu cineva” pentru că toată lumea o face – fără să știe de ce sau ce înseamnă.

Seria se impune prin elementele sale vizuale.

Materialul sursă, manga lui Mayu Murata, este unul dintre titlurile mele shoujo preferate actuale și recunosc: adaptarea anime nu face dreptate artei lui Murata.

Tema culorii galben are sens, dar pare mai degrabă „galben banană electrică” decât „galben miere sau lămâie”. Ochii nu arată deloc bine în anime – doar pentru că Murata folosește tonuri auriu-maronii în ilustrațiile sale nu înseamnă că anime-ul ar trebui să copieze asta.

Corpurile arată și ele stângaci, probabil pentru că aderă prea rigid la stilul manga: A reprezenta mișcarea este diferit de a o sugera pur și simplu.

În ciuda slăbiciunilor vizuale, merită să urmărești anime-ul. Manga este mai bună în aproape toate privințele, dar povești ca aceasta trebuie spuse. Cei care au fost în poziția Ukei înțeleg de ce. Cei care nu au fost, vor învăța aici că nu este vorba despre a fi salvat – ci despre a realiza că meriți să te salvezi singur(ă).

*Honey Lemon Soda* este difuzat în prezent în fiecare miercuri pe Crunchyroll.